Cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, biblioteca a încă o dată fost animată de glasuri vesele, curiozitate și multă voioșie, găzduind o activitate specială de promovare a lecturii alături de elevii clasei I de la Liceul Teoretic „O. C. Tăslăuanu”.
Cei mici au venit la bibliotecă cu entuziasmul lor caracteristic, și, sub atenta supraveghere a doamnei prof. pentru învățământ primar, Braic Szocs Dumitria Maria, alături de doamna bibliotecară Roșca Ioana, au creat împreună un cadru al lumii văzute prin cărți.
A fost o zi plină de inspirație și motivație, în care lectura s-a transformat într-o adevărată căutare de comori.
Pasiunea pentru citit a celor mici a fost punctul central, am privit cu încântare la acești elevi, care după ce au descoperit cărțile, cu greu le-au mai lăsat din mâini. Privirile curioase, întrebările spontane și dorința de a răsfoi cât mai multe pagini au ilustrat povestea unei legături frumoase care începe la această vârstă să se formeze între copii și lectură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu