luni, 20 noiembrie 2023

Ion Creangă



"Humorist de talent, scriitor senzaţional prin excelenţă, Creangă e acela dintre autorii noştri care a trăit mai aproape de popor, l-a înţeles mai bine şi l-a reprodus mai cu viaţă. Scutit de orice influenţă străină, el a păstrat neatinsă limba şi gândirea românească, şi de aceea nici o altă figură mai originală în simplicitatea ei viguroasă nu se întâlneşte în literatura noastră modernă. Şi, dacă pe de o parte e regretabil că el n-a cunoscut izvoarele de frumuseţi estetice ale Apusului, pe de altă parte, tocmai acestei izolări a lui trebuie să-i mulţumim pentru caracterul original al operelor sale. În alte împrejurări, Creangă ar fi fost altfel, dar n-ar mai fi fost Creangă, adică o minune de povestitor, scriind în cea mai frumoasă limbă românească." 1 iunie 1890, N.Iorga
Sursa: Ion Creangă, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1977.
Creangă s-a născut pe 1 martie 1837 la Târgu Neamț, în regiunea Moldovei. A fost scriitor, povestitor, diacon și profesor de școală. El a fost cunoscut și sub alte nume: Nică al lui Ștefan a Petrei, Ionică Torcălău și Ioan Ștefănescu. În anul 1875, Creangă îl cunoaște pe Mihai Eminescu cu care se împrietenește, iar la îndemnul poetului, scrie cele mai importante opere ale sale între anii 1875-1833. Creangă a murit pe data de 31 decembrie 1889, în casa sa din cartierul Țicău și a fost înmormântat pe 2 ianuarie 1890, la cimitirul Eternitatea din Iași. Rămâne însă nemuritor prin opera pe care a scris-o. Iată câteva dintre lucrările sale literare, apreciate și astăzi de adulți și copii deopotrivă:
"Amintiri din copilărie"
„Capra cu trei iezi”;
„Soacra cu trei nurori”;
„Povestea porcului”;
„Fiica babei și fiica moșului”.
"Acul şi barosul"
"Cinci pâini"
"Inul şi cămeşa"
"Ion Roată şi Cuza-Vodă"
"Moş Ion Roată şi Unirea"
"Păcală"
"Prostia omenească"
"Ursul păcălit de vulpe"...
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Vezi statistici şi reclame
Toate reacţiile:
Tu şi alţi 4
 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu